Oua colorate de Pasti
Oua colorate de Pasti
Ouale de Paste sunt un simbol al sarbatorilor pascale și este foarte important ca acestea sa fie vopsite astfel incat sa aiba un aspect cat mai frumos.
Tehnica prin care vopsim sau decoram ouale de Paste difera in functie de preferinta sau traditie. Chiar daca culoarea de baza este rosul, ouale pot fi vopsite si in alte culori.
Este o metoda simpla, foarte interesanta si creativa de a decora ouale de Pasti. Pe langa cele doua variante de a decora ouale, prin tehnica servetelului si coji de ceapa , aceasta metoda este foarte relaxanta si va pune imaginatia la treaba. Puteti varia de la doua la patru – cinci culori iar rezultatul este unul spectaculos.
Avem nevoie de:

Oua colorate de Pasti – Ingrediente
- oua proaspete de preferat albe
- vopsea pentru oua (rosu, verde, albastru, mov si galben)
- sare
- otet
- manusi
- betisoare de urechi
- servetele albe sau prosop de hartie
- ulei pentru uns ouale
Oua colorate de Pasti – Mod de preparare
Ouale se spala bine cu apa calduta si cu un buretel curat, pentru a se degresa. Se fierb in apa cu sare, la foc mic maxim 10 minute. Se pregatesc 5 boluri in care vom adauga cate o lingura de otet, un pahar mic de apa clocotita si continutul fiecarui pliculet de culoare. 
Invelim fiecare ou in prosop de hartie sau servetel (vezi foto).
Inmuiem cate un betisor in cate o culoare si decoram servetelul prin apasare. Amestecam culorile dupa bunul plac pentru un rezultat cat mai deosebit.


Ouale se lasa la uscat cateva ore și apoi se freaca bine cu o carpa inmuiata in putin ulei. Grasimea are rolul de a da luciu oualelor colorate. Va recomand sa cititi instructiunile de pe pachetul de vopsea pe care il folositi, pentru ca metoda de vopsire poate varia în functie de tipul vopselei utilizate.
Se aseaza pe un platou sau cos si se pun intr-un loc racoros pana in momentul servirii.
Paste fericit!
Cu drag, Andreea

